© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.04s...
Rémi Brague: Lecuind adevăruri luate razna. Înţelepciune medievală pentru vremuri moderne[2022-07-07]La Editura Ratio et Revelatio a apărut recent lucrarea „Lecuind adevăruri luate razna. Înţelepciune medievală pentru vremuri moderne”, semnată de catolicul Rémi Brague (n. 1947), istoric francez al filozofiei, profesor de filozofie medievală arabă şi iudaică la Universitatea Sorbona, Paris şi la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Volumul de 168 de pagini, format 145×205, poate fi comandat la preţul de 30 de lei de pe site-ul RatioEtRevelatio.com. Redăm în continuare prezentarea făcută de Dan Siserman, care, alături de Dan Radu, a tradus volumul.În prima sa carte scrisă în limba engleză, Rémi Brague susţine că există o problemă fundamentală a modernităţii: nu mai considerăm lumea creată şi umanitatea ca fiind valoroase în mod intrinsec. În Lecuind adevăruri luate razna, în engleză Curing mad truths, bazată pe o serie de conferinţe susţinute cu diverse ocazii în faţa unui public anglofon, Brague meditează asupra ideii că omenirea se confruntă cu situaţia de a trebui să se întoarcă la o atitudine de tip medieval faţă de lume: nu însă la Evul Mediu al presupusei înapoieri sociale şi barbarii, ci mai degrabă la acel Ev Mediu care a înţeles natura, oamenii şi tot ceea ce ne înconjoară ca fiind creaţia unui Dumnezeu raţional şi binevoitor, adică la acea viziune despre lume care înţelege existenţa ca o sarcină de a fi în slujba Binelui, Frumosului şi Adevărului. În contrast, viziunea modernă despre lume se prezintă pe sine drept un proiect de supunere a tot ce există prin controlul total al unei fiinţe umane care se pretinde autosuficientă, dar care nu reuşeşte să îşi legitimeze cuceririle tehnologice şi progresele sociale în termenii Binelui, Frumosului şi Adevărului. Întrucât se vede pe sine doar ca un proiect sau un experiment iniţiat de o umanitate ivită printr-un concurs de forţe oarbe şi eliberată de orice sarcină şi misiune transcendentă, lumea vremurilor moderne, deşi este în stare de cele mai grozave realizări de care a fost vreodată omenirea capabilă, nu poate (şi poate nici nu vrea) să răspundă la insidioasa întrebare asupra propriei legitimităţi: la ce bun toate aceste reuşite tehnice, ştiinţifice şi sociale? De ce mi-aş mai împărtăşi cu alţii bunăstarea mea efemeră? De ce, la urma urmei, ar fi mai bună existenţa fiinţelor umane decât inexistenţa sau dispariţia lor? Dacă tot ne simţim în lume precum nişte aruncaţi într-o horă jucată în jurul sicriului, de ce am mai vrea să contaminăm şi pe alţii cu virusul fiinţei? De ce aş mai continua să fiu un cobai în laboratorul de experimente al unei omeniri care a luat-o razna? De ce e bine ca specia umană să-şi continue aventura şi să fie dusă mai departe? – acestea sunt întrebările cu care Rémi Brague ne zgândăreşte la fiecare pagină a acestei cărţi nebunia raţiunii autosuficiente şi confortul sinucigaş al vieţii neinterogate. Întrebarea „de ce e bine ca omul să existe?” devine cu atât mai presantă cu cât raţiunea care nu îşi poate găsi legitimitatea altundeva decât în sine însuşi pare că o ia razna. Raţiunea eliberată de ispita iraţională a transcendenţei, raţiunea despre care omul recent credea că acum progresează nestăvilit spre mereu alte culmi ale succesului, pătrunzând toate sferele vieţii, se travesteşte în barbaria transformării faustice a omului într-un experiment aflat la cheremul oricărui nebun. Cine este nebun? Brague, pe urmele lui Chesterton, afirmă că nebun este „cel care a pierdut totul, cu excepţia raţiunii”: adică cel care şi-a pierdut originea, natura, trecutul şi viitorul, cerul şi pământul, adică sensul. Pe scurt, nebun este cel al cărui orizont nu se întinde decât atât cât îi poate raţiunea născoci nişte adevăruri prin care să îşi autosatisfacă capriciile şi nevoile mercantile. Punând sub semnul întrebării aceste surogate de adevăruri pe care se clădeşte bâlciul deşertăciunilor noastre cotidiene, Brague ne arată că ele conţin încă puţin din urma acelor răspunsuri care provin din timpurile în care umanitatea, asemenea lui Iacob, avea curajul de a-şi asuma ca sarcină confruntarea şi conversaţia cu acel principiu care ne subîntinde pe toţi şi pe toate şi care este unica instanţă care într-adevăr poate să ne legitimeze raţiunea cu sens: „dacă mă simt pe mine însumi şi pe semenii mei ca fiind creaturile unui Dumnezeu bun şi milostiv, care ne cheamă să participăm la propria Sa viaţă plină de iubire, atunci am excelente motive pentru a asigura continuitatea vieţii” – afirmă Brague. Rémi Brague nu e nicidecum un reacţionar, ci un conservator al bunului simţ. În faţa acestei situaţii curente în care barbaria pune în pericol nu doar existenţa civilizaţiei, ci chiar a omenirii per ansamblu, filosoful francez nu ne propune calea revoluţiei unui nou cer şi a unui nou pământ, pe care doar Raţiunea divină are puterea să o înfăptuiască, ci a redescoperirii virtuţilor care decurg din ascultarea poruncii de a fi, de a exista şi a fi ceea ce suntem. Înseamnă a redescoperi şi a practica „cultura vieţii” sau „cultura Fiinţei”, după cum zicea Papa Benedict al XVI-lea. Aşadar, afirmând bunătatea a ceea ce este şi mărturisindu-ne credinţa în Fiinţă, nu înseamnă nicidecum a întoarce spatele tuturor realizărilor cu adevărat importante ale lumii moderne, ci a le trăi într-un alt orizont: acela al unei vieţi trăite sacramental, în care Dumnezeu este adorat şi slăvit prin iubirea şi grija faţă de toate făpturile, faţă de aproapele, departele, strămoşi şi urmaşi, faţă de fratele soare, sora lună şi maica noastră ţărână… În orizontul acestor problematizări se află căutările cu care Rémi Brague încearcă să ne lecuiască adevărurile care par că au luat-o razna. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 439, Ultimul acces: 2026-10-12 16:15:56
|
Timp total: 0.05s...
[]:1
